• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OFICIAL! Comisarul Phil Hogan: DEPUNEREA CERERII UNICE se poate prelungi cu o lună, PÂNĂ PE 15 IUNIE!

    agrointeligenta.ro -

    Comunicare oficială făcută astăzi, joi – 4 mai, de către comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rural Phil Hogan cu privire la campania de depunere a cererii unice de plată pentru subvențiile aferente anului 2017. Reprezentantul Comisiei Europene a anunțat că statele membre pot opta să prelungească perioada de depunere cu o lună, adică termenul-limită de 15 mai să fie ”împins” fără penalizări pentru fermieri până pe 15 iunie. 

    Anunțul de la Bruxelles vine în aceeași zi în care ministrul agriculturii Petre Daea a informat fermierii că după dată de 15 mai, APIA nu va mai primi nici o cerere unică, nici măcar în regim cu penalizări pentru întârziere.

    ”Cine nu depune cererea până la data de 15 mai inclusiv, nu primește subvenții. S-au luat toate măsurile pentru a-i ajuta pe fermieri să depună cererile până la această dată. Sunt oameni la dispoziție, mijloace de transport la dispoziție pentru cei care nu pot ajunge la centrele APIA, iar la APIA se lucrează și sâmbătă și duminică în această săptămână, dar și în weekend-ul următor. Sunt zile normale de lucru. Până la 15 mai, România vrea să depună toate cererile fără penalități, pentru că penalitățile se duc pe fiecare fermier în parte, dar fermierul este al României. Eu nu vreau să pierd niciun leu de la Uniunea Europeană. Am introdus reguli, am creat toate condițiile. Sunt oameni în dispozitiv, am dat inginerii de la centrele agricole și se lucrează de luni până luni, fără weekend-uri. Repet, 15 mai este ultima zi de depunere. Se închid obloanele la APIA, au altceva de făcut după data de 15 mai”, a precizat astăzi ministrul Agriculturii.

    Conform anunțului venit pe canale oficiale de la Bruxelles, România, ca și restul statelor membre va putea prelungi, dacă va dori, perioada de depunere până pe 15 iunie. Această facilitate comunicată de comisarul Phil Hogan vine după ce mai multe state membre au solicitat această prelungire sesizând că la acest moment se confruntă cu întârzieri și diferite probleme la depunerea documentelor de către fermierii care trebuie să respecte regulile stricte ale Politicii Agricole Comune.


    Te-ar mai putea interesa

    Urări de Crăciun scurte. Mesaje de Sărbători pentru prieteni și familie Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun!

    Ultimele știri

    Variola la păsări. Semnele bolii, tratament Cum iese Dan Lăzărean în câștig cu legume cultivate pe numai 1.300 mp Vasile Petreuș, crescător de ovine: Cine face brânză bună nu duce lipsă de clienți!